Să fur! Vreau să fur, să fur, să fur!
Vreau să fur iureşul liniştit
Împrăştiat de ploaie prin şanţuri,
Să fur foşnetul blând-argintiu
Rostogolit de vânt printre ramuri,
Să fur ropotul alb al luminii
Prăvălită de lună pe scânduri.
Să fur iureş şi foşnet şi ropot
Şi să îmi fac din ele rădăcini,
Adânci oseminte cu chipuri de toamnă,
Care să se-nţelenească în ţărâna fertilă
Din curtea ta izbăvită de lanţuri,
Să doarmă adânc împletite în sevă
De flori de câmp ciufulite
Crescute deodată de-a valma
Printre odaia mea mohorâtă.
Să fur gânduri cu gust de omăt
Şi să le ard într-o mare albastră,
Să fur freamăt cu chip de nălucă
Şi să îl pun la dospit între frunze,
Să fur aripi din marea clepsidră
Şi să le ung cu balsam de petale,
Să fur zborul de fluture alb
Şi să-l ţin prizonier într-o şoaptă.
Să fur ziua născută fără apusuri
Pe care mi-ai dat-o s-o ţin de icoană,
S-o împachetez într-o clipă fecundă
Pe care să-o port ascunsă în sân
Ca pe-o fantastică minune rotundă
Şi să rătăcesc cu ea drept armură
Pe drumul pe care, pe seară,
Numai nebunii au curaj să se umble.