Alb

Am visat spre dimineaţă că te-ai revărsat
Peste pâcla diformă a cerului meu gri.
Din buzele tale răsăreau delicate petale albe,
Imaculate minuni mirate de venirea pe lume,
Fulgi contopiţi cu noi şi cu frigul prin care curgeau,
Vrăjiţi de plutire şi de căderea noastră în gol.

Aveai aripi din aşchii de omăt şi zburam
În marginea nopţii apoi în troienele zării,
Printre lumi, printre nori, printre visuri,
În gheţarul-pământ şi înapoi în văzduh,
Cu viscolu-n şoapte, cu patimi pereche,
Cu ochii în ochi şi cu plânsul în plâns.

Prin gerul străin, cu pielea catifea sidefie,
M-ai urcat peste cer să-mi arăţi curcubeul.
Firbinţi, am tăcut acolo unde vuietul tace,
Am aruncat apoi vreascuri peste focul din noi,
Prin jăratecul nins am împrăştiat urme de paşi
Şi ne-am iubit înveliţi cu cearşaful vastului alb.