Aleargă mânjii

M-ai facut iar să plâng.
Te urăsc sau, poate, te iubesc.
M-ai făcut iar să simt
Cum, în capăt de albe poveşti,
Mânjii cu aripi aleargă din nou
Şi rup fără milă în tropotul lor
Iarba ce zace sub caldul zăpezii.

Hai să lăsăm mânjii să zburde.
Să rupă-n copite câmpul absent,
Să calce-n picioare zăvoare nedrepte,
Să necheze mândri în vârfuri de cer,
Să-şi duca la capăt menirea păgână
De albi mesageri ai unui ilustru păcat.

Te rog cu durere, ia-mă în braţe
Şi hai să lăsăm mânjii să plângă.
Să-şi verse din ochi neliniştea lor,
Să-ţi pună pe pleoape dorinţa de nori,
Să curgă din nechez o lacrimă albă,
Lacrima mea, împrumutată din gheaţă.
Sufletul meu de mânz nărăvaş
Revărsat pe obrazu-ţi născut din neant
Vreau, pentru-o clipă, să se hrănească
Şi să gonească pe buza-ți flămândă.