Dă-mi mâna ta

Dă-mi mâna ta
să mi-o aşez, multicoloră icoană,
pe obraz, pe suflet, pe întunecimi
şi pe găurile din armura mea
croită din frunze ruginite de nuc.
Lasă-ţi mâna-n a mea
să o strivesc în menghina
nevoii mele de tine,
să o răpesc şi să o îngrop
adânc, adânc,
pe undeva, unde vrei tu,
în mine.

Lasă mâna ta
să hoinărească, flămândă prizonieră,
prin roşul încins dintre noi,
să navigheze prin venele contopite
către inima noastră rotundă.
Fă cumva ca degetele tale
să se plimbe pe plajă
în dimineaţa împletitului răsărit.
Să îl mângâie, să îl frământe,
să îl sape, să îl sădească,
să îl umple cu rădăcini,
cu ramuri, cu muguri,
cu flori, strălucitoare flori,
şi cu vise.