Dimineţi în care

Mă trezesc uneori rătăcind
Prin dimineţi desfrunzite
În care povara luminii
Născută din naşterea lumii
Apasă parcă prea greu.
Ca o ceaţă de marmură albă
Furată de prin lespezi dogite
Se întinde neliniştea
Peste gândurile nopţii
Rătăcite în valurile toamnei târzii.

Poate sunt zile plăpânde
În care zorii nu trebuie să mai curgă,
Poate sunt clipe desperecheate
În care tăcerea vrea să se scufunde,
Poate sunt drumuri prea grele
Pe care piciorul nu ştie să mai urce.

Dimineti părăsite de sens
În care lumina timidă
Desprinsă din noaptea pe fugă
Se urcă pe mine şi îmi orbeşte privirea.

Dimineţi necoapte în care rătăcesc
Prin crengile copacului desţelenit
De frunze şi de patima din muguri
În care lumina mă arde în gânduri.

Dimineţi fracturate în care
Îngheţul îmi pare singurul drum
Care ştie să mă ducă iar
Departe de greaua povară a luminii.