Dulce-amărui

Dulce-amărui, ce gust cu gust ciudat.
Şi bun şi rău, şi rană şi tămadă,
Şi ploaie primăvara şi secetă prin holde,
Jelit de mamă stearpă şi rumenă plămadă.

Şi pâine aburindă dar şi cumplită foame,
Argint strălucitor şi aur fals de-o seamă,
Crepuscul şi apus, cenuşă şi scânteie,
Şi boabă încolţită şi risipită zeamă.

Târzie era noaptea iar eu băusem vinul,
Dulce-amărui ai spus, cu tremurate şoapte.
Eu, ameţit de aburi, vrăjit de vocea-ţi caldă,
Visam că gustul tău e stors din pere coapte.

Beţie-ţi era vorba iar eu râdeam aiurea.
În visul meu, tu nimfă, divină adiere,
Din trestia de zahăr te molipseai de dulce
Şi-mi izvorai, fântână, din fagure de miere.

De-a valma curgeau şoapte şi fantezii nebune.
Visam să te prelingi fierbinte peste mine
Să bem nectar din buze cu tremurat de fluturi,
Să ardem zahăr ars în nopţi cu stele pline.

Trecuse noaptea caldă, prea repede fugise,
Şi mi-a rămas de-atunci doar gustul tău în gând.
De glasul tău robit, vrăjit de vise dulci,
Te-am luat la mine-n aripi atâtea nopţi la rând.

De-o vreme stau pe gânduri şi nu-nţeleg de ce
Pe ducă parcă-i vinul şi te visez mai rar.
Stârnit de nu ştiu unde şi fără vreo mirare
Prin visurile mele se plimbă-un vânt amar.

Sub cerul plin de găuri, departe, prea departe,
Îmi pare că plutim prin lumi atît de rupte.
Din ploaia ce ne udă, pelinul curge-otravă
Să spele de-amăgire firave vise frânte.

Dulce-amărui, ce gust cu gust complicat.
Iluzii mântuite şi răni nevindecate,
Poeme fără pată şi josnice versete,
Ferestre larg deschise şi ziduri ferecate.

O evadare albă şi-o neagră închisoare,
Aripi întinse-n zare şi-un mugure ucis,
Minciună şi candoare, extaz şi agonie,
Un răsărit de soare şi-un găunos abis.