Nu-mi spune tată

Copile cu zâmbet,
Te strâng lângă mine
Şi-n gânduri te rog
Să nu-mi mai spui tată.
Nu ne-au curs îngerii
Din mine în tine.
Nu te minţi,
Nu mă minţi,
Nu suntem acasă.
E numai a mea,
Iar tu, trecător musafir.

Copile cu răni,
Te mângâi pe frunte
Şi te-alint că e bine
Dar nu-mi spune tată.
Nu ne-a fost pusă
Carnea de-o seamă.
Tu plângi aşezat,
Eu plâng apăsat,
Nu suntem acasă.
E doar un popas,
Iar eu, doar trec uneori.

Copilule singur,
Te amăgesc cu-n sărut.
Dă-mi mâna ta mică
Şă te duc până sus
Să ne batem cu norii,
Să certăm creatorii.
Să le spunem c-ai lacrimi
De afară-năuntru.
Să te-aşeze cumva,
Să-ţi mai fure din răni,
Să-ntrebăm de vreo casă,
Să rugăm de vreun tată.