Peste oraş

Se lasă-nserarea
Peste oraşu-ncă viu
Şi mă găseşte-amorţit,
Uitat şi pustiu
Umblând prin trecuturi,
Uitând de acum, de aici
Şi de mâine.

Ce dulce-amintirea
Copilului blând
Pe care îl văd
Pe prispă râzând,
Ferit de dureri şi necazuri
De vraja prunciei
Care îi cântă.

E noapte afară
Şi peste oraşu-adormit
Se-aude doar struna
De cântec bocit
Ce-mi umblă pe lacrimi.
Şi nu mai suport,
Şi mă duc, delirând.