Salvează-mă, umbră

Pe unde mai umbli, umbră?
Întoarce-te, mireasă, şi ia-mă de aici.
Apucă-mă de mâna descărnată
Şi scoate-mă afară din groapa cleioasă,
Răsfiră-ţi căldura pe oasele reci
Şi varsă-ţi izvorul pe pielea-mi uscată,
Scutură-mă de solzii din beznă
Şi urcă-mă în marea lumină,
Trage-mă, umbră, spre soare
Strânge-mă sus, lângă tine.

Mai simți ce simt eu, umbră?
Mi-au crescut mărăcinii prin gânduri
Şi mi se încolăcesc peste drumuri,
Mi-au răsărit iar visuri mânjite
Din nopţi fără zori şi fără de somn
Şi vor să mă-mpingă înapoi în nimic.
Simţi ce adânc şi rece e negrul
Care îmi curge din ochii închişi?
Auzi şi tu cum plânge iar pruncul
Rătăcit în labitintul din spaimele mele?

Trezeşte-mă, umbră, îmi pare târziu.
Arată-mi seninul scăpătat din furtună
Învaţă-mă iar calea albă a zilei,
Mai spune-mi o dată povestea în care
Soarele-n noapte nu doar apune,
Recită-mi din nou poemul cu vise
Care, cumva, ştiu să nu piară.
Fă, te implor, cu mine ceva,
Ia-mă, ascunde-mă, du-mă departe
Îngroapă-mă-n viaţă, nu vreau să mai mor,
Te rog, umbră, unge-mă, vindecă-mă,
Salvează-mă, salvează-mă acum.