Sub ploaia căruntă

Cu luna dosită sub ploaia căruntă,
Cu frunzele ude plângând peste noi,
Mi-e frică, ţi-e frică, o lacrimă cântă
Şi-un paşnic oftat ne cheamă-napoi.

Cu buzele mute sperând nebuneşte,
Cu teama uitată aiurea-n noroi,
Mă chinui, te chinui, ne plouă prosteşte
Şi-un blând sărutat se-aşază-ntre noi.