Sunt sărac

Căţi meşteri ancestrali ar trebui să plătesc
Să clădească un monument de litere argintii
Iscusit şlefuite în cuptoarele adânci de lavă
Care să proclame definitiv peste toate lumile,
Peste toate genezele, peste toate labirinturile
Şi peste toate gerurile iernii ăsteia fără zăpadă
Un uimitor şi fără nicun fel de explicaţie
Te iubesc?

Ce maiestuoşi titani vor fi având vreodată
Puterea fără margini să sape şi să rupă din munţi
Granitul negru ca un infinit de care am atâta nevoie
Să dăltuiesc în timpul ăsta al nostru muritor
Clipa fără de sfârşit în care mă nărui şi apoi renasc
Cuibărit mărunt şi mut în genunchi la marginea ta
Murmurând cu lacrimile răvăşite un atât de simplu
Te iubesc?