Tablou de toamnă

Spăşiţi, se dezbracă nucii de frunze,
De coajă, de sevă, de verde, de viaţă
Şi, din toamna bătrână ce scutură ramuri,
Cade culoare, curge rugină şi toarnă ruină
Peste lutul jilav şi peste umbrele lui.

Prin parcul tăcut din capătul lumii
Te umpli de frunze, de ploaie, de taine
Şi, din germenii unei povesti fără vorbe,
Te-mprăştii pe-o alee, te scurgi în fărâme
Pe marginea toamnei şi pe marginea mea.