Taci

Taci.
Doar taci. Dă-mi ochii tăi,
Îngroapă-mă-n răsăritul soarelui strălucitor din ei,
Varsă-mi luna plină ascunsă în liniştea lor,
Oferă-mi stelele care licăresc în abisul lor,
Scaldă-mă în ploaia care curge din umezeala lor,
Mângâie-mă cu toată tristeţea lor fără capăt,
Dă-mi tot, tot, tot, absolut tot,
Am nevoie de tot ce se revarsă din ochii tăi.
Tot. Azi, acum.

Dă-mi-i pe amândoi deodată
Să le sting strălucirea,
Să le dau foc cu ură,
Să îi ard, să-i schilodesc,
Să-i asasinez, să-i orbesc,
Să îi mutilez, să îi torturez,
Să-i las goi şi pustii şi inutili,
Să le jefuiesc martiriul
Şi să le sorb nesătul lumina,
Să-i iubesc, să-i ucid, să-i îngrop
Odată pentru totdeauna.

Lasă tot ce faci acum,
E prea mărunt. Uită şi vino
Să mă rătăcesc sub pleoapele tale,
Să orbesc acolo, sub lacrimile tale,
Să mă pierd sub scânteile care se uită în sus
Spre cer şi spre nebunie,
Să îmi mânjesc mâna cu obrazul tău,
Să îmi apună tăcerea pe fața ta,
Să îmi crape buzele
Fără să apuce să rostească vorbele
Pe care nu le-ar înţelege nimeni, niciodată.
Ochii tăi. Ce altceva?
Vorbe, şoapte, sunete…
Ce risipă. Cui mai trebuie?
De ce? Pentru ce?
Doar taci şi dă-mi ochii tăi.