Tavanul cu monştri

Ceasuri de noapte târzii,
Pereţii mânjiţi de stafii,
Somnul prin colţuri pierdut,
Geamul amorf în piroane bătut.
Cearşaful, morman de pământ,
Podeaua crăpată, tavanul prea strâmt,
Patul o groapă cu miros de mormânt.

Mi-e sete, amicii mei,
Mi-e foame, tovarăşii mei,
Iarăşi nu dorm, prietenii mei,
Haideţi la joacă, monştrii mei!
Veniţi să vă suflu un gând,
Vă chem să vă fac jurământ,
V-aştept să ne coasem veşmânt.

Amicii mei unsuroşi,
Tovarăşii mei hidoşi,
Prietenii mei languroşi,
E timpul, monştrii mei credincioşi!
Amuţiţi-mă, nu mai am chef să vorbesc,
Amputaţi-mă, nu mai vreau să păşesc,
Decapitaţi-mă, nu mai suport să gândesc.

Tavanul cu gânduri tenebre,
Perfuzii cu droguri funebre.
Ţipete surde ce dor mult prea rău,
Plăgi ciopârţite cu securi de călău.
Mă-neacă în lacrimi o ploaie sărată,
Mă strânge de gât închisoarea pătrată,
Mă sfarâmă-n schije o boală uscată.