Ziua oamenilor morţi

Umblă pe străzi, apatice umbre,
Stafii inutile plimbate pe sârme.

Cu ştreanguri de gât,
Cu buzele arse,
Cu feţele strâmbe,
Cu ochii-ngheţaţi.
Cu viaţa pierdută prin târg în vreo seară,
Cu anii uitaţi într-un cufăr stricat,
Cu suflete sterpe dosite prin poduri,
Legaţi de picioare cu-o funie seacă.
Cu moartea în ochi,
Cu moartea tovarăşi.
Cu moartea în ei,
Cu moartea complici.
Cu moartea tăcând, mână în mână,
Cu moartea trecând pe strada cea mare,
Cu moartea întinsă din ei până-n zare,
Cu moartea curgând din ochii lor morţi.
Cu pleoape crăpate proptite-n zenituri,
Cu umbrele rupte din ei şi fugite,
Cu aura neagră de mort ce-a murit.

Umblă pe străzi, satanice semne,
Carcase golite de zeama din vene.

Dau buzna în haite, e ziua cea mare,
În care e voie să-şi plimbe pustiul.
Să umble pe străzi cu ochii lor goi,
Să măture-asfaltul cu paşii lor morţi,
Să-şi caute umbre, să cadă în găuri,
Să spulbere focul, să-l ungă cu ceară,
Să vindece orbii, să ardă în soare,
Să sperie pâlcul de păsări din parcuri,
Să tragă de lume, s-o prindă de colţuri,
Să şuiere vânt cu mireasmă de hoituri,
Să joace-ntr-o piesă de dragoste stinsă,
Să toarne minciuni într-un cântec de leagăn,
Să soarbă paharul cu vin de cucută,
Să fiarbă colivă din visele arse,
Să numere cruci încropite din oase,
Să sape-n cenuşă, să are nisipuri,
Să-şi caute moartea în ochii lor morţi.

Păpuşi fără formă şi fără vreun rost,
Azi umblă pe stradă toţi oamenii morţi.